Activități
Oferta curriculară
Grădiniţa cu Program Prelungit “Phoenix” respectă prevederile Curriculumului Național pentru Educație Timpurie, procesul educativ fiind centrat pe nevoile copiilor, utilizând atât metode tradiționale, cât și o gamă variată de metode modern, atât în activitățile independente, cât și în cadrul activităților din proiecte tematice.
Prin activitățile desfășurate ce respectă Planul de Învățământ, este încurajată dezoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității copilului, cultivarea sensibilității față de problematica umană, educarea în spiritul demnității, toleranței și respectării drepturilor omului, valorizarea diversității precum și educația incluzivă. Dintre activitățile zilnice de învățare, fac parte activităţile pe domenii experienţiale, jocurile şi activităţile didactice liber alese şi activităţile de dezvoltare personală.
Programul anual de studiu este organizat pe cele șase mari teme: Cine sunt/ suntem?, Când, cum şi de ce se întâmplă?, Cum este, a fost şi va fi aici pe pământ?, Cum planificăm/ organizăm o activitate?, Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim? şi Ce şi cum vreau să fiu?
În Grădinița cu Program Prelungit “Phoenix” se desfășoară următoarele tipuri de activități, structurate pe DOMENII EXPERIENȚIALE:
• DOMENIUL LIMBĂ ȘI COMUNICARE- activități de educare a limbajului.
• DOMENIUL ȘTIINȚĂ- activități matematice/ activități de cunoașterea mediului.
• DOMENIUL OM ȘI SOCIETATE- activități de educație pentru societate/ activități practice/ activități gospodărești/ educație religioasă/ educație igienico- sanitară/ educație ecologică.
• DOMENIUL ESTETIC ȘI CREATIV- activități artistico- plastice (desen, pictură, modelaj)/ activități muzicale.
• DOMENIUL PSIHOMOTRIC- activități de educație fizică.
Scopul acestor activități
Scopul acestor activități este de a-i învăța pe copiii să înveţe şi să reușească să găsească singuri soluţii la probleme, jocul fiind instumentul educațional de bază ce oferă o experiență ludică placută, captivantă și emoționantă, aprinzând astfel motivația și entuziasmul copiilor ce servește ca fundație solidă a învățării profunde.
Progresul fiecărui copil este monitorizat permanent și comunicat și discutat cu părinții periodic, fapt pentru care evaluarea este barometrul prin care este indicată în orice moment starea pregătirii preșcolarilor, curpinzând succesele și performanțele acestora.
Evaluarea preșcolarului, pe tot parcursul anului scolar, are in vedere urmatoarele aspecte:
• Dezvoltarea personală, emoțională și socială.
• Dezvoltarea limbajului și a abilităților de comunicare.
• Dezvoltarea psiho-motrică.
– Activități extracurriculare
– Curriculum la Decizia Școlii
– Parteneriate educaționale
– Concursuri
– Școala Altfel
– Săptămâna Verde